Doi straini

13882565_1795963793981885_8994476105567781467_nTe privesti in oglinda. Au trecut atatia ani. Te-ai maturizat frumos, bine ca ceilalti nu pot vedea cicatricile ce le poarta sufletul tau. S-ar speria. Ii accepti invitatia.

-Probabil voi veni.

Nu poti renunta la negru, nu poti renunta la zambet, nu poti renunta la felul tau de-a fi. Nu are rost sa te prefaci. Te cunoaste prea bine ca sa te obosesti sa pari schimbata. Preferi sa mergi lent si apasat, nu te poti grabi. Cine se mai oboseste sa alerge spre un trecut ce nu si-l mai doreste. Doar curiozitatea te face sa te indrepti spre masa lui si sa fortezi un zambet ce acum cativa ani venea natural.

-Cati ani au trecut?

-Prea multi pentru atata tacere.

Tu stii ca nu ii vei oferi mai mult decat tacere dupa noaptea asta. Il privesti in ochi. Stii ca el nu a trecut peste. Stii ca pentru tine el e doar o vaga amintire. Te gasesti intr-o conversatie fara rost. Il privesti si-ti aduci aminte tot ce ai iubit la el. Il privesti si-ti amintesti cum te-a invatat sa iubesti. Simti alcoolul cum iti incalzeste venele si cum inima pulseaza intr-o noapte prea ploioasa pentru culoarea gandurilor tale. Continue reading

Advertisements

Barbati de poveste

14202535_552526158286389_2346380319215643271_n

– Iti mai e dor?

-Mi-a fost… Cred ca mi-a trecut. E doar o alegerea corecta intr-un timp gresit… Mai da mintea cateodata un replay ca inima parca mai simte…

-Nu te pot intelege…

-Evident ca nu draga mea. Si nici n-as vrea. Stii… emotiile trebuie sa fie brutale. Sa iubesti pana-ti pierzi capul, sa-ti placa pana-ti fuge pamantul de sub picioare, sa suferi pana simti ca nu mai ai suflu. Cine naiba-si dureste o poveste pe care dupa ceva vreme nu si-o mai aminteste? Eu vreau un barbat care sa faca istorie si sa devina poveste. De aia ii caut la fel de defecti ca si mine.

-Nu te-a speriat? Tot ce-ai trait?

-Oooo nu! Cum sa ma sperii? De el? Niciodata. De poveste? Nici atat! De ce-a venit dupa? La naiba. Asta da. M-am pierdut pe mine cautandu-l pe el. Fara somn, fara lacrimi pentru ca nici macar nu mai imi pasa. Abia asta ma speria. Dar am ajuns in momentul in care nici ceasul nu-si mai are rost. E prea tarziu. Continue reading

Idealul masculin?

Aveam azi o discutie cu cineva, si asa in treacat m-a intrebat cam ce-mi doresc eu de la un barbat. Am pufnit in ras si ma gandeam cam ce as putea puncta mai important. Si am inceput sa punctez, si de la 1 am ajuns la 10 si de la 10 la 20 si tot asa. Finalul? Il aveti ceva mai jos.  Continue reading

Trecut…

Tu-mi spuneai ca ma vei iubi pana la sfarsit. Eu iti explicam ca nu-mi plac sfarsiturile. Vorbeam de sfarsitul zilei? Sfarsitul anului? Sfarsitul vietii?

Nu am fost cenusareasa pe care ti-o doreai tu. Am uitat de print si am fugit cu tot cu pantof. Adoram atat de mult tocurile incat nu ma puteam vedea fara ele. Cred ca nici tu. Am iesit din viata ta fara sa simti. Azi putin, maine inca putin, poimaine de tot… Continue reading

In gara

Wallpapers-room_com___landscape_29_by_sylar113_1920x1200

Cred ca toti ne traim viata pe un peron. Mereu asteptam cate ceva. O fericire, o bucurie, un om care sa ne faca sa simtim si cine stie ce altceva. Atat de defecti, cu atatea lipsuri si atat de tristi. De atatea ori asteptam trenul care nu mai vine… De atatea ori il pierdem dintr-un moment de neatentie pentru ca astia suntem noi oamenii. Continue reading

Oameni…

Eu cred ca in general oamenii nu se intalnesc intamplator. Fiecare persoana care iti paseste-n suflet o face cu un scop. Trebuie sa fii pregatit pentru orice, sa speri la ce e mai bine si sa te astepti la ce e mai rau. Pentru ca astia sunt oamenii. Unii iti vor provoca durere, altii iti vor aduce zambete pe chip, unii iti vor indulci cafeaua, iar cu altii vei putea sa privesti linistita apusul ala de soare la care tot visezi de jumate’ de an. Continue reading

Poate maine…

Ma intreb unde-as ajunge daca as pleca cu sufletul… Ma uit cum tac. Indiferent cat doare prefer sa tac. Am invatat cu ceva timp in urma ca n-are rost sa tipi in urechile unui surd, sau sa-i arati cat de frumos e rasaritul unui orb.

Timpul ma face sa realizez ca oamenii iubesc felul meu de-a fi, dar prea putini reusesc sa faca fata. Astfel ca si eu ma detasez. Ii rup pur si simplu din suflet si dispar. De ce sa-i dau explicatii cuiva caruia nu-i pasa de ce-am ales sa fiu absenta? Acum, la propriu vorbind, in general cele mai mari dezamagiri le-aduc cu ei oamenii care nu te-au atins nici macar cu un deget. Probabil din acest motiv te-ai invatat sa nu mai astepti nimic de la nimeni. Continue reading