Franturi de ganduri

Dragostea nu dureaza niciodata 3 ani. Uneori nu cred nici macar ca s-ar desavarsi vreodata. Probabil ca ajunge sa moara cand renuntam la noi pentru cel de langa noi. Moare cand faci constatari, moare cand vezi ca renunti la micile placeri pentru cel de langa tine… Moare cand nici macar tigara nu-ti mai provoaca aceeasi placere ca acum multa vreme.

Pe-atunci era suficienta o tigara. Acum ai adaugat un pahar de vin rosu… Ai tot ce ti-ai putea dori, tot ceea ce altii si-ar dori si totusi cumva nu e suficient. Te intrebi ce lipseste… Te intrebi daca e o greseala. Incepi sa te intrebi tot mai des cum arata fericirea, cum vad ceilalti fericirea, cum se simte fericirea.

Prima moarte e mereu cea mai grea. Dupa prima nu mai exista alta. Restul sunt toate la fel. Moare o bucata de suflet, moare jumatate din el si pana te trezesti tu sa iti faci programare la medic e ingropat de-a binelea. Nu mai are rost sa incerci sa mai tratezi ceva. Acoperi osemintele cu amintiri frumoase, iti pui un zambet la purtator si ajungi sa fii indiferenta la orice. Nici macar nu trebuie sa mai mimezi ceva. E parte din tine.

Intrebarile, gandurile, omul de langa tine, sufletul ala lipsa, amalgamul de amintiri, zilele rutinale, noptile agitate iti amortizeaza caderea. Caderea pe care ajungi s-o resimti ca fiind doar un zbor lin deasupra unui cuib de vise.

Doi straini

Te privesti in oglinda. Au trecut atatia ani. Te-ai maturizat frumos, bine ca ceilalti nu pot vedea cicatricile ce le poarta sufletul tau. S-ar speria. Ii accepti invitatia.

-Probabil voi veni.

Nu poti renunta la negru, nu poti renunta la zambet, nu poti renunta la felul tau de-a fi. Nu are rost sa te prefaci. Te cunoaste prea bine ca sa te obosesti sa pari schimbata. Preferi sa mergi lent si apasat, nu te poti grabi. Cine se mai oboseste sa alerge spre un trecut ce nu si-l mai doreste. Doar curiozitatea te face sa te indrepti spre masa lui si sa fortezi un zambet ce acum cativa ani venea natural.

-Cati ani au trecut?

-Prea multi pentru atata tacere.

Tu stii ca nu ii vei oferi mai mult decat tacere dupa noaptea asta. Il privesti in ochi. Stii ca el nu a trecut peste. Stii ca pentru tine el e doar o vaga amintire. Te gasesti intr-o conversatie fara rost. Il privesti si-ti aduci aminte tot ce ai iubit la el. Il privesti si-ti amintesti cum te-a invatat sa iubesti. Simti alcoolul cum iti incalzeste venele si cum inima pulseaza intr-o noapte prea ploioasa pentru culoarea gandurilor tale.

Barbati de poveste

– Iti mai e dor?

-Mi-a fost… Cred ca mi-a trecut. E doar o alegerea corecta intr-un timp gresit… Mai da mintea cateodata un replay ca inima parca mai simte…

-Nu te pot intelege…

-Evident ca nu draga mea. Si nici n-as vrea. Stii… emotiile trebuie sa fie brutale. Sa iubesti pana-ti pierzi capul, sa-ti placa pana-ti fuge pamantul de sub picioare, sa suferi pana simti ca nu mai ai suflu. Cine naiba-si dureste o poveste pe care dupa ceva vreme nu si-o mai aminteste? Eu vreau un barbat care sa faca istorie si sa devina poveste. De aia ii caut la fel de defecti ca si mine.

-Nu te-a speriat? Tot ce-ai trait?

-Oooo nu! Cum sa ma sperii? De el? Niciodata. De poveste? Nici atat! De ce-a venit dupa? La naiba. Asta da. M-am pierdut pe mine cautandu-l pe el. Fara somn, fara lacrimi pentru ca nici macar nu mai imi pasa. Abia asta ma speria. Dar am ajuns in momentul in care nici ceasul nu-si mai are rost. E prea tarziu.

Idealul masculin?

Aveam azi o discutie cu cineva, si asa in treacat m-a intrebat cam ce-mi doresc eu de la un barbat. Am pufnit in ras si ma gandeam cam ce as putea puncta mai important. Si am inceput sa punctez, si de la 1 am ajuns la 10 si de la 10 la 20 si tot asa. Finalul? Il aveti ceva mai jos. 

Trecut…

Tu-mi spuneai ca ma vei iubi pana la sfarsit. Eu iti explicam ca nu-mi plac sfarsiturile. Vorbeam de sfarsitul zilei? Sfarsitul anului? Sfarsitul vietii?

Nu am fost cenusareasa pe care ti-o doreai tu. Am uitat de print si am fugit cu tot cu pantof. Adoram atat de mult tocurile incat nu ma puteam vedea fara ele. Cred ca nici tu. Am iesit din viata ta fara sa simti. Azi putin, maine inca putin, poimaine de tot…

In gara

Cred ca toti ne traim viata pe un peron. Mereu asteptam cate ceva. O fericire, o bucurie, un om care sa ne faca sa simtim si cine stie ce altceva. Atat de defecti, cu atatea lipsuri si atat de tristi. De atatea ori asteptam trenul care nu mai vine… De atatea ori il pierdem dintr-un moment de neatentie pentru ca astia suntem noi oamenii.

Oameni…

Eu cred ca in general oamenii nu se intalnesc intamplator. Fiecare persoana care iti paseste-n suflet o face cu un scop. Trebuie sa fii pregatit pentru orice, sa speri la ce e mai bine si sa te astepti la ce e mai rau. Pentru ca astia sunt oamenii. Unii iti vor provoca durere, altii iti vor aduce zambete pe chip, unii iti vor indulci cafeaua, iar cu altii vei putea sa privesti linistita apusul ala de soare la care tot visezi de jumate’ de an.

Poate maine…

Ma intreb unde-as ajunge daca as pleca cu sufletul… Ma uit cum tac. Indiferent cat doare prefer sa tac. Am invatat cu ceva timp in urma ca n-are rost sa tipi in urechile unui surd, sau sa-i arati cat de frumos e rasaritul unui orb.

Timpul ma face sa realizez ca oamenii iubesc felul meu de-a fi, dar prea putini reusesc sa faca fata. Astfel ca si eu ma detasez. Ii rup pur si simplu din suflet si dispar. De ce sa-i dau explicatii cuiva caruia nu-i pasa de ce-am ales sa fiu absenta? Acum, la propriu vorbind, in general cele mai mari dezamagiri le-aduc cu ei oamenii care nu te-au atins nici macar cu un deget. Probabil din acest motiv te-ai invatat sa nu mai astepti nimic de la nimeni.

Atingeri

 Aceeasi rochie neagra, aceleasi buze rosii, tocuri inalte, si parul lasat pe spate neglijent. Pasesti hotarata, nu te uiti nici in stanga nici in dreapta. Stii ca drumul spre iad e mereu pavat cu intentii bune. Tu mereu le ai pentru ceilalti.

Tu nici nu mai stii cum se uraste. Stii insa sa fii indiferenta. Stii sa-i zambesti in coltul gurii, sa-i umezesti buzele usor, sa-l privesti in ochi si sa i te oferi fara retineri. Iti musti buzele de parca ai vrea sa spui ceva. Nu o mai faci, de ce-ai mai irosi timpul cand stii ca viitorul pentru voi nu exista.

Fara motiv

Intreaba-ma ce ma doare. As vrea sa-ti pot raspunde. As vrea sa ma doara sufletul, dar nici pe ala nu-l mai simt.

Ma dor insa atingerile tale, ma dor mainile tale pe trupul meu, cuvintele tale pe sufletul meu, respiratia ta pe buzele mele, ochii aia care puteau sa vada prin mine, amintirile lasate de tine in visele mele. Ma doare tot viitorul pentru care n-am mai avut pagini. Ma doare trecutul plin de amintiri frumoase. Ma doare felul in care-mi dezbracai trupul de haine si sufletul de regrete.