Franturi de ganduri

Dragostea nu dureaza niciodata 3 ani. Uneori nu cred nici macar ca s-ar desavarsi vr14316846_1813431408901790_4157527516307166897_neodata. Probabil ca ajunge sa moara cand renuntam la noi pentru cel de langa noi. Moare cand faci constatari, moare cand vezi ca renunti la micile placeri pentru cel de langa tine… Moare cand nici macar tigara nu-ti mai provoaca aceeasi placere ca acum multa vreme.

Pe-atunci era suficienta o tigara. Acum ai adaugat un pahar de vin rosu… Ai tot ce ti-ai putea dori, tot ceea ce altii si-ar dori si totusi cumva nu e suficient. Te intrebi ce lipseste… Te intrebi daca e o greseala. Incepi sa te intrebi tot mai des cum arata fericirea, cum vad ceilalti fericirea, cum se simte fericirea.

Prima moarte e mereu cea mai grea. Dupa prima nu mai exista alta. Restul sunt toate la fel. Moare o bucata de suflet, moare jumatate din el si pana te trezesti tu sa iti faci programare la medic e ingropat de-a binelea. Nu mai are rost sa incerci sa mai tratezi ceva. Acoperi osemintele cu amintiri frumoase, iti pui un zambet la purtator si ajungi sa fii indiferenta la orice. Nici macar nu trebuie sa mai mimezi ceva. E parte din tine.

Intrebarile, gandurile, omul de langa tine, sufletul ala lipsa, amalgamul de amintiri, zilele rutinale, noptile agitate iti amortizeaza caderea. Caderea pe care ajungi s-o resimti ca fiind doar un zbor lin deasupra unui cuib de vise.

Mereu am fost de parere ca daca vrei sa-ti gasesti singur sfarsitul cel mai sigur drum catre el e dragostea. Nu exista nimic mai devastator ca iubirea. Nu exista nimic mai greu de indurat decat imaginea perfecta pe care ti-o creioneaza cel de langa tine. Nu exista nimic mai greu de suportat decat dezamagirea lui cand isi da seama ca a facut portretul unei iluzii.

Uneori un singur “daca”a distrus povesti de-o vesnicie… Ceea ce ma face sa cred ca pana si vesnicia asta e o nenorocita si ca uneori vine deghizata atat de bine incat nu constientizam ca nu insumeaza mai mult de o secunda.

Erai atat de obisnuita sa intri in vietile oamenilor ca un uragan, sa lasi suflete in ruina si apoi sa pleci… Ai uitat ca vine un moment in viata cand vrei ca sufletul sa-ti fie casa si tu sa nu-l mai ruinezi. Doar ca tu nu mai stii sa faci asta. Inevitabil iti ruinezi caminul pas cu pas folosindu-ti propriile ganduri, actiuni, cuvinte, maini…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s