Doi straini

13882565_1795963793981885_8994476105567781467_nTe privesti in oglinda. Au trecut atatia ani. Te-ai maturizat frumos, bine ca ceilalti nu pot vedea cicatricile ce le poarta sufletul tau. S-ar speria. Ii accepti invitatia.

-Probabil voi veni.

Nu poti renunta la negru, nu poti renunta la zambet, nu poti renunta la felul tau de-a fi. Nu are rost sa te prefaci. Te cunoaste prea bine ca sa te obosesti sa pari schimbata. Preferi sa mergi lent si apasat, nu te poti grabi. Cine se mai oboseste sa alerge spre un trecut ce nu si-l mai doreste. Doar curiozitatea te face sa te indrepti spre masa lui si sa fortezi un zambet ce acum cativa ani venea natural.

-Cati ani au trecut?

-Prea multi pentru atata tacere.

Tu stii ca nu ii vei oferi mai mult decat tacere dupa noaptea asta. Il privesti in ochi. Stii ca el nu a trecut peste. Stii ca pentru tine el e doar o vaga amintire. Te gasesti intr-o conversatie fara rost. Il privesti si-ti aduci aminte tot ce ai iubit la el. Il privesti si-ti amintesti cum te-a invatat sa iubesti. Simti alcoolul cum iti incalzeste venele si cum inima pulseaza intr-o noapte prea ploioasa pentru culoarea gandurilor tale.

-Ce speri?

-Nu stiu. Imi doream asta. Sa te vad, sa-ti simt mirosul, sa-ti vad zambetul, sa te privesc cum fumezi lent de parca timpul sta pe loc…

-Dragul meu, timpul nu a fost niciodata de partea noastra. Tigarile inca se vand la orice colt de strada. E mai usor sa cumperi niste slimsuri decat vise ce nu vor vedea lumina realitatii vreodata.

-Unde ti-e sufletul?

-L-ai otravit acum ceva timp. Si nu dragul meu, nu ma lua de mana. Ce sunt eu acum nu e pentru tine.

Privesti atent pe fereastra. La ce sa fii mai atenta? Reflexia ta sau oamenii prea goi incat sa mai observe frumusetea ploii? Ai putea fi atenta la omul din fata ta. E exact cel pe care l-ai cunoscut acum multi ani. Complet neschimbat si indragostit de tine. Atunci credea ca plecarea e o solutie, acum tu simti ca plecarea e cea mai buna solutie.

-Esti neschimbata.

-Si totusi atat de schimbata. E-atat de tarziu…

-E abia zece.

-Nu la asta ma refer. De ce te-ai intors?

-Eu inca te vreau. Tot pentru o viata.

-Eu te-am vrut. Atunci. Acum nu stiu ce vreau, dar stiu sigur ca nu pe tine. Imi spuneai ca-ti plac furtunile. Iti amintesti? Iti aratam cate stele sunt pe cer si tu-mi spuneai ca-ti doresti un haos. Ti l-am oferit, dar nu erai pregatit pentru asta.

Stati amandoi in tacere si fumati. Nimic nu e schimbat la el. Nici macar fumul care iese de pe buzele lui. Nici macar zambetul fugar atunci cand trage cu ochiul la tine, nici macar privirea aruncata pe sub ochelari, nici macar mirosul care te innebunea atunci. Va priveati in tacere. Va zambeati reciproc. Ce era in mintea lui? Trecusera atatia ani.

-Te-am iubit, sa stii…

-Eu inca te iubesc.

-E prea tarziu pentru noi.

-Esti atat de rece.

-A venit toamna. Cum ai vrea sa fiu?

-Cum crezi c-ar fi fost?

-Am vazut cum a fost. Daca vreau basme citesc o carte.

Ii citeai uimirea pe chip. Realiza ceea ce facuse. Nu mai putea schimba nimic. Stia ca cea din seara asta nu mai era femeia de acum cativa ani. Nici el nu era acelasi barbat.

-Voi pleca.

-Ramai.

-Am fost acolo candva. O viata frumoasa.

-Eu nu renunt.

-Eu am incetat sa lupt.

Stiai si fara sa te intorci ca se uita dupa tine. Ii simteai privirea cum te masoara din cap pana-n picioare. Stiai ca uraste timpul pentru cum te transformase si realiza ca sufletul tau era plecat demult din povestea voastra.

2 thoughts on “Doi straini

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s