Poate maine…

Ma intreb unde-as ajunge daca as pleca cu sufletul… Ma uit cum tac. Indiferent cat doare prefer sa tac. Am invatat cu ceva timp in urma ca n-are rost sa tipi in urechile unui surd, sau sa-i arati cat de frumos e rasaritul unui orb.

Timpul ma face sa realizez ca oamenii iubesc felul meu de-a fi, dar prea putini reusesc sa faca fata. Astfel ca si eu ma detasez. Ii rup pur si simplu din suflet si dispar. De ce sa-i dau explicatii cuiva caruia nu-i pasa de ce-am ales sa fiu absenta? Acum, la propriu vorbind, in general cele mai mari dezamagiri le-aduc cu ei oamenii care nu te-au atins nici macar cu un deget. Probabil din acest motiv te-ai invatat sa nu mai astepti nimic de la nimeni.

Nu ti-au placut niciodata oamenii perfecti. Tu stii ca imperfectul e frumos in felul lui. Tu stii ca fiecare cicatrice are o poveste ce merita spusa. Tu stii ca fiecare defect are farmecul lui.

Mi-as dori sa nu simt totul de 10 ori mai puternic decat ar trebui s-o fac. Eu pana si golul din suflet il simt complet. Nu stiu ce e totusi mai rau, sa simti tot sau sa nu simti deloc? Privesti in urma si-ti dai seama cat de distrus e tot interioriul. Privesti in oglinda si-ti dai seama ca te sperie ce vezi si-acolo. Ai devenit un pericol pentru cei din jur pentru ca tu nu ai nimic de pierdut. Tu ai vazut ce-nseamna sa ti se prabuseasca lumea si sa nu poti face nimic. Ti-ai aprins o tigara si-ai asteptat sa se ridice praful pentru a vedea daunele.

Acum il privesti pe el si te-ntrebi daca, dupa ziua de azi, il vei mai putea privi la fel. Tie nu-ti place sa decida ceilalti pentru tine. Iti place sa gresesti, mereu o faci intr-un stil epocal. Adori sa-ti asterni viata pe hartie si sa-ti dai seama ca femeia care esti azi poate transforma infinitul in ceva palpabil. Ai invatat sa te bucuri de viata in toate felurile ei: razand, plangand, fiind fericita, venind, plecand sau suferind. Oamenii te-au facut sa simti sau sa nu simti nimic. Tu stii ca poti fi fericita uitand. Si daca fericirea dispare stii sa uiti din nou. Tu stii cand privesti in oglinda ce-ascunde zambetul tau. Ceilalti doar asuma ca te cunosc si astfel te forteaza s-alegi iesirea.

Imi place sa scriu. M-a durut intotdeauna sa privesc declinul unei persoane in propriile scrieri. Rareori imi amintesc cand e ziua cuiva, dar mereu imi amintesc cum a fost imbracata o persoana sau cum mirosea. Imi amintesc orice mi-ai povestit, dar e posibil sa uit fix ce mi-ai spus acum doua secunde sa tin minte. Poate voi uita o discutie importanta, dar nu voi uita o privire care m-a facut sa simt ca-mi fuge pamantul de sub picioare. Sunt ametita din simplul motiv ca-s prea ocupata sa-mi amintesc lucrurile importante pe care oamenii normali au tendinta sa le uite.

Intr-un final toti devenim povesti…

 

 

 

 

 

 

 

 

2 thoughts on “Poate maine…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s