Ingeri cazuti

Hai sa uitam de suflet si sa dansam dupa cantecul intuitiei. Nu pot face altfel, mereu am fost asa si dupa ma intreb de ce naiba ajung mereu in acelasi punct mort. Oare unii suntem facuti in asa fel incat sa gresim cat si pentru cei care nu prea gresesc? Mi se pare un fel de balanta a naturii. Cred ca e un papusar undeva in spatele scenei si ne cantareste. Uite x nu greseste in general, hai sa-l facem pe y sa greseasca si pentru x nu doar pentru el. Doua necunoscute intr-o ecuatie prost scrisa, iar finalul? Un suflet ce prinde aripi albe si alt suflet ce moare in timp ce i se innegresc penele.

La naiba viata asta niciodata n-a fost corecta cu unii, poate nici nu trebuie sa fie, poate unele suflete sunt menite sa decada si altele sa se inalte, dar atunci ma intreb unde e egalitatea daca cineva manipuleaza balanta aia nenorocita. Macar daca am fi incapabili de sentimente… Ar fi atat de usor… nu ne-ar mai pasa de aripi albe sau negre, nu ne-ar mai pasa de tristete sau de veselie, de fericire sau de ura. Totul ar fi identic si am ramane egali.

Involuntar ingerii au fost atrasi de mine insa eu mereu am sfarsit printre demoni. Nu neg uneori imi aprind lumanarea si incep sa-i caut pentru ca langa cei de genul lor imi gasesc locul. Am avut si eu demult aripi albe, dar mi le-a innegrit imbratisarea lui. M-a strans la piept, mi-a soptit cuvinte dulci in ureche, mi-a zambit in coltul gurii si cerul s-a prabusit. A fost bine in caderea noastra, nu ne-a interesat de altii, nu ne-a interesat de ieri sau de maine, ne-a interesat doar sa-l simtim pe “acum” si da l-am simtit pana in strafundul inimii. Mi-am pierdut sufletul cazand alaturi de el, dar in momentul impactului nu ma mai tinea de mana, nu ma mai imbratisa nimeni si aripile mele nu mai erau albe. Asta a fost sfarsitul inocentei mele, sfarsitul viselor cu mine in rol de Cenusareasa sau de Alba ca zapada. Acum am mai ramas doar eu, singura, un alt demon ce corupe suflete de inger pentru a-i provoca sa cunoasca abisul caderii.