Vorbind cu timpul

Timpul nu asteapta pe nimeni… Surprinzator: timpul meu te-a asteptat zile si luni la rand. S-a oprit in loc si privea spre alte timpuri. Ridica dubios cateva fire de praf si ofta grav. Oarecum stia ca tu n-ai sa mai vii. Uimitor cum imi purta pasii, sa pot merge inainte, dar eu ramaneam tintuita locului. Cu picioarele ingropate in apa marii si cu mainile scrijelind nisipul te asteptam impreuna.

Il vedeam cum mi se scurge printre degete, lasam vantul sa ma mangaie, priveam in zare si asteptam. Tu? Nu mai erai demult acolo pentru mine, dar ochii mei refuzau sa vada asta.

-Ridica-te, el nu va veni…

-E mai usor sa-l astept pe el decat sa-mi gasesc altul! Continue reading

Advertisements

S.

Trebuie sa recunosc. Pentru a nu stiu cata oara am batut in retragere. Nu as sti cum sa va explic. Senzatia aia de bine cand vorbesti cu cineva ore in sir fara sa te plictisesti. Momentele alea in care te trezesti dimineata si te gandesti: “el s-a trezit?”. Sau cand te pui noaptea la somn si iti repeti exasperata: “Iar nu mi-am dat seama cum a trecut timpul! S-a facut 2 si din nou nu dorm suficient!”. Continue reading