Rataciri

large (1)

Pana si muntii deveneau campii langa tine… Ti-am oferit ce-a fost mai bun din mine. Tu? Ai vrut doar ce-a fost mai rau… Incerc sa te sterg din mintea mea. Revin la ce-am fost. Timpul se scurge, alearga vertiginos catre luminita aia din capatul tunelului care s-a stins de mult. Nu mi-ai dat dreptul la amintiri. Le am doar pe cele intiparite adanc in suflet. Le repet zi de zi ca pe o rugaciune si inca nu accept ca “noi” a ramas undeva in spatele meu iar acum sunt doar “eu”. Muntii sunt iar greu de urcat. Sufletul nu se vindeca. Sunt la limita dintre ura si dragoste, dorinta si indiferenta.

Iti simt lipsa atingerilor, iti simt lipsa mirosului ce inca mi-l amintesc prea bine… Iti simt mai bine absenta decat ti-am simtit vreodata prezenta. Ti-am sters numarul de telefon. Irelevant. Il stiu pe de rost. Cand simt patul gol il tastez automat si sun pana cand imi dau seama ca la celalalt capat nu va mai raspunde nimeni.

Oare cearceafurile tale mai miros a mine? Mai e vreun tricou de-al tau aranjat de mine in dulap acolo sus pe raft? Intre umerasele alea mai exista ordinea de pulovere, camasi si abia dupa tricouri? Gelul meu de dus mai e in baie? Peria mea de dinti e tot in pahar? Ai renuntat de tot la noi? E o alta ordine acum in dulap? Alt gel de dus? Alta perie de dinti? Sper ca nu ai sa schimbi lamele de la somiera patului doar pentru ca forma mea e inca acolo. Si daca ea o sa te roage sa le schimbi aminteste-ti cum stateam dimineata adormita si beam cafeaua acolo … Sa-i spui ca nu le schimbi. Ca tie iti e comod sa dormi asa. Sa-ti amintesti cum te plictiseai sa iti citesti presa si venea in brate la mine sa te mai tin putin si ramaneam asa cu orele. Sa-ti amintesti si cum ne certam si stateam in colturi diferite de pat. Eu la perete, tu la margine. Nu prea mult. Nu puteam sta suparata pe tine asa ca veneam pe partea ta sa-ti iau din spatiu. Asa suparat cum erai dupa ce adormeai te intorceai si ma luai in brate. Te sarutam usor avand grija sa nu te trezesti. Daca te suparai si-mi luai sarutul inapoi?

Ratacesc dintr-un colt in altul incercand sa-mi gasesc sufletul. Nu mai simt. Nu o mai fac demult. Doar ma plimb pierduta intre doua lumi. Lumea in care tu erai prezent si lumea in care mai incerc sa-mi gasesc linistea in amintirea celor 2 ochi albastri.

Am fost atat de rea. Nu cu tine, dar am fost. Langa tine am decis sa ma schimb. Ti-am facut promisiuni, ti-am schitat vise, ti-am mancat nopti si nervi. Cu faptele a fost mai greu. Incercam sa fac pasi mari si ma impiedicam mereu. Oboseam repede. Simteam ca-ti pierzi rabdarea. Ma grabeam. Vroiam sa fie altfel peste noapte. In drumul meu anevoios am pierdut conexiunea ce o aveam cu tine. Reveneam la ce eram doar pentru a incerca iar si iar. Incercam sa ma schimb uitand ca tu iti doreai o alta eu. Iti doreai un upgrade la versiunea mea actuala. Nu te condamn. In fond era greu cu mine. M-am gandit ca ti-ar fi mai greu fara mine. Posibil sa-ti fie mai usor. Ma intreb daca nu-mi raspunzi din orgoliu sau pentru ca tu ai fost mai rapid in a ma uita.

7 thoughts on “Rataciri

  1. Un gand: “Daca v-ati fi impacat, te-ai fi invatat vreodata minte? Te-ai invatat acum minte?” Cand scrii asa imi ia o jumate de ora sa ajung la final. Din doua in doua cuvinte ma opresc si ma gandesc la scenele respective. Mi le pun in fata ochilor si ma transform in el, ma gandesc ce as putea face altfel, mai bine. Ma gandesc la tine si ce ti-ar place, ce as putea sa schimb pentru ati oferi un happy end… Presupun ca asa pot descrie cel mai bine ce simt cand te citesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s