Pagini de jurnal

Mi se tot spune ca sunt prea trista in postari. Ei bine ce pot sa zic, soarele nu e pe strada mea, iar din cauza intunericului fac zeci de pasi gresiti si imi zdrelesc genunchii de asfalt. Mi-am rupt si tocurile si inca nu am ajuns la final de drum. E totul ascuns in intuneric si nu cred ca rasaritul va fi aici pentru mine atunci cand voi avea nevoie de el. Intre timp incerc sa ma obisnuiesc cu intunericul, ma ascund dupa ziduri si cand aud urme de pasi in urma mea o iau la fuga.

Acel el a trecut pe strada mea. L-am auzit, i-am simtit mirosul, i-am intuit zambetul, i-am simtit caldura, dar nu am reusit sa-i descifrez figura. Era mult prea intuneric, stateam pe bordura, fumam tigarile una dupa alta, inima imi batea intr-un ritm frenetic, atat de frenetic incat stiam ca o aude. Vedeam doar sclipirea ochilor lui si un zambet timid in coltul gurii. Din pacate tipul a fost doar in trecere pe-aici. La ultimul fum si-a stins tigara s-a ridicat si a plecat. De atunci am facut greseala de a ramane pe aceeasi bordura si de a astepta; in ploaie, in vant, in arsita verii, in gerul iernii am tot asteptat. Mi-a murit sufletul asteptandu-l pe el. “Iubitule, am murit in fiecare zi in timp ce te asteptam pe tine.”  Nu stiu cum as reactiona acum daca s-ar aseza din nou langa mine in intuneric si ar sta la o tigara. Poate mi-ar bate inima, poate mi-ar pulsa sangele prin vene, poate as rosi ca o adolescenta visatoare, poate mi-ar curge o lacrima din ochiul stang, poate mi s-ar ivi un zambet in ochii sticlosi sau poate as ramane inerta, indiferenta si deloc inocenta. Cu siguranta acum mi-as termina tigara inaintea lui, as stinge-o de asfalt, mi-as lua pantofii in mana si as pleca in cautarea unui alt el.

M-ai golit de cuvinte, de fum, de sentimente, de egoism, de viata, m-ai golit de mine, m-ai golit pana si de tine, iar acum ma caut in fiecare el ce a poposit pe bordura aia batuta de ploi. Bucata aia de piatra ce mi-a cunoscut temerile, bucuriile, momentele de fericire, momentele de tristete, lacrimile si zambetele. Cred ca ea ma cunoaste cel mai bine, cred ca e satula de mine si de faptul ca mereu tind sa aleg sa gresesc.

Si sper ca atunci cand voi ajunge in varful piramidei, orizontul prabusirii sa ma astepte cu bratele deschise…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s