Recomandare carte

Te voi revedea – Marc Levy

“Trecuse prea multa vreme de cand rabdarea ii era singura hrana, si nimic – nici timpul, nici calatoriile in care intalnise alti ochi -, nimic nu izbutise sa-i stearga din suflet amintirea acestei femei.”

Asa cum precizasem alataieri m-am apucat sa citesc continuarea romanului lui Marc Levy – Si daca e addevarat… Trebuie sa recunosc ca si acest volum mi-a placut in mod special, dar nu ca primul. Povestea de aceasta data e reversul primei.

Lauren isi revine din coma, se impaca cu fostul iubit Robert si isi traieste viata de stagiara mult peste puterile ei. Ceea ce nu i-a povestit insa mama ei a fost esentialul. Nici un cuvant care sa-i lamureasca de ce Arthur o veghease 2 saptamani continuu la spital.

Totusi destinul e destin si daca doi oameni sunt sortiti unul celuilalt, universul va gasi mijloacele necesare pentru a-i readuce aproape. Arthur intors din Franta, se muta intr-un apartament nou si gaseste in vecina lui de 79 de ani o prietena foarte buna. Din pura placere merge sa-i cumpere acesteia o lesa pentru caine si la iesirea din centrul comercial il accidenteaza o motocicleta. Dus cu forta la urgente, o intalneste pe Lauren. Acesta nu-l recunoaste, il trateaza ca pe orice pacient si il externeaza. Complicatiile totusi nu intarzie sa apara. Barbatul face un atac cerebral si este dus de urgenta la spitalul San Pedro. Paul ingrijorat pentru prietenul lui isi da seama ca medical ce-l are in grija e un incapabil asa ca o suna pe Lauren. Aici intervine deja-vu-ul. Fata “imprumuta” o ambulanta, fura pacientul si-l transfera la spitalul ei, pentru a-l opera de urgenta. Operatia se defasura in limite normalului, chiar daca pe parcursul primei jumatati, fata fusese inchisa intr-o sectie de politie.

Lauren fu pusa pe liber 2 saptamani de catre doctorul a carui stagiara era tocmai pentru ca acesta ii cunoastea prea bine pacientul si nu dorea ca acestia doi sa aiba contact din motive etice. Totusi destinul e destin. Fata iese intr-o zi la plimbare cu Arthur si au parte de conversatii foarte placute. Din apartamentul ei pe malul marii si apoi la restaurant.

“Rasul lui Arthur se transforma intr-un zambet plin de melancolie. In ochi avea tristete, avea stele de suferinta cu gust de sare.”

“Exista suferinte pricinuite de dragoste, pe care timpul nu le sterge si care pecetluiesc, cu cicatricile lor nedeslusite, zambetele”

Spre sfarsitul serii la momentul sarutului, Arthur o anunta subit ca trebuie sa plece si ii facu o declaratie de dragoste.

“-Asculta-ma, fiecare secunda conteaza. Tot ceea ce ti-am spus e adevarat. As vrea sa-ti amintesti de mine, daca poti; eu, unul, nu te voi uita. O alta clipa de-a ta, chiar si scurta, merita, cu adevarat, tot chinul.”

Ajunsa acasa fata se lungeste in pat, mai bea un pahar de Bordeaux si primeste un telefon de la clinica. Arthur facuse o anumita complicatie si urma a fi operat de urgenta. Aici se ridicara primele semne de intrebare. Cum putea el fi in spital daca pe tot parcursul zilei ii tinuse companie ei? Cu toate acestea asistenta o asigura ca pacientul nu parasi nici o secunda spitalul. Si aceasta a doua operatie decurse cu succes. Aflata in salon fata isi aminti de ce ii spusese tatal unei foste paciente si-I repeta lui soptit:

“Daca viata ar fi un somn indelungat, sentimentul i-ar fi tarm.”

Sfarsitul? Evident nu am sa vi-l dezvalui, dar am ales o declaratie de final ce cu siguranta nu are cum sa va lase reci:

“…Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna, alcatuiam ziua noastra de maine. De acum, stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care contui sa domnesti tu.

Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mult mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.

Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Chiar daca imi lipsesti, nu voi mai fi niciodata singur, pentru ca, undeva, existi tu.

                                                                                                                Arthur”

Lectura placuta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s