Grabeste-te incet!

A venit iarna si culmea imediat ce a inceput perioada asta zici ca se scufunda corabiile populatiei. Suntem tristi. Nu mai vad oameni pe strada care sa zambeasca, nu mai vad rabdare in anumite discutii, nu mai vad sentimente, tot ce vad e tristete.

Oameni prea grabiti sa alerge spre un loc de munca, oameni prea “goi” pentru a mai putea simti ceva, oameni prea diferiti fata de cum ar trebui sa fie. Si acum ma intreb: “Fac si eu parte din aceasta categorie?”.

Numar in scrumiera vreo 5 mucuri de tigari, fumate una dupa alta de nervi. Si eu fac parte din oamenii aia, dar o fac doar intre acesti 4 pereti satui de mine. Acesti pereti care ma imping vehement spre nicaieri, spre o lume care nu are ce-mi oferi decat tristete. Atunci de ce sa ma lupt sa ies? Tristete am si eu cat cuprinde, probleme am si eu.

Sunt si eu o persoana grabita, dar mereu ma grabesc incet. Ma grabesc spre nicaieri, spre un job care nu-mi mai ofera nici satisfactie, spre niste oameni care devin tot mai rai pe zi ce trece, spre un soare tot mai absent de pe cerul ala infinit. Diferenta e ca oriunde m-as grabi o fac zambind indiferent de ceea ce se ascunde in spatele acestei masti. Am o masca superba, pe care toata lumea o adora. O mai schimb din cand in cand, dar nu foarte des. Schitata cu un zambet perfect si larg, cu doi ochi mari ce se maresc si mai rau in momentul in care ascult ceva, cu o voce ce vorbeste doar acid, dar mai are si scapari de tandrete.

Evident am si eu slabiciunile mele la acele clipe de fericire dozate perfect in eprubete ce par a se micsora de la o zi la alta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s