Poate intr-o zi…

Asta e un moment in care ma simt asa cum toti altii mi-au spus ca ma voi simti: singura. Am facut alegerea de a ramane asa o perioada si acum imi vine sa strig la tine sa ramai cu mine. Mi-am umplut timpul cu tot ce am gasit la indemana, dar ceva tot imi lipseste. Acel “el” de care uneori totusi avem nevoie.  Poti sa-ti inchizi sufletul si sentimentele oricat ti-ai dori la un moment dat persoana care nu mai e iti va lipsi. Nu iti va lipsi un “el” anume ci doar o persoana care sa fie langa tine.

Vine vremea in care ai nevoie de toate chestiile alea marunte care le ofereai si iti erau oferite inzecit. Vine vremea cand simti lipsa mainii pe care adormeai, simti lipsa sarutului de buna dimineata, imbratisarilor dinainte de somn, fumului din bucatarie cand mancarea nu iesea ok, certurilor in privinta filmului ales. Mi-am reprimat toate dorintele si toate sentimentele. Am incercat sa nu mai tin cont de nimic si de nimeni, dar aici intr-un nenorocit de document word le zic toate negru pe alb. Da, imi lipseste un el! Si nu, nu cred ca toate astea ma fac mai slaba ci ma umanizeaza. Toate astea ma fac sa am incredere ca intr-o buna zi va fi un el pentru mine si eu o ea pentru el. Perfecti cu toate imperfectiunile noastre, perfecti impreuna. Nu am cautat niciodata perfectiunea si nici nu o voi face. Nu am comparat si nu voi face nici asta. Ce daca inainte beam cafeaua amara, cu urmatorul nu o mai beam deloc, iar cu cel care va veni o voi savura cu un cub de zahar? Asta e tot farmecul vietii, sa poti fi capabil sa schimbi obiceiurile in functie de cel care-l ai langa tine. Nu-ti cere nimeni sa te schimbi ca om, in opinia mea nici nu ne putem schimba ca persoane, dar putem invata sa ne acceptam unii pe altii si cu bune si cu rele.

Azi m-am uitat cu S. la un film: “Friends with benefits”. A doua oara cand vad filmul si probabil l-as revedea de inca 100 de ori. Scriu postul asta pentru a compensa lipsa cuiva. Nici macar partea de “friends with benefits” nu ar tine la mine.

Frate ma enerveaza sa ma intorc acasa si sa nu ma astepte nimeni, ma enerveaza sa fie patul gol, ma enerveaza sa fiu printre putinele tipe din grupul meu care au ramas singure (sincera sa fiu sunt singura, dar suna prea deprimant si la plural da bine), ma enerveaza sa nu mai fac lucrurile cu aceeasi placer asa cum am facut-o mereu, ma enerveaza atat de multe n-aveti idee! Dar chiar daca duc lipsa cuiva nici nu ma voi multumi cu mai putin decat merit. Decat sa stau cu cineva sub nivelul meu doar pentru a sta, mai bine asa cum sunt acum.

Chill, da-ti 2 palme, rezista, esti in Vietnam! Asta-I frate! Deja ma simt mai bine. Incurajarea asta a avut efect tot timpul. Acum ca mi-am pus ofurile in acest document, pot zambi si ma pot simti mai bine chiar daca o fac superficial.

Oricum in final totul va fi bine, asta e traseul. Incerc sa am rabdare. Cu siguranta undeva ma asteapta cineva. Pana atunci ne bucuram de viata asa cum e ea: un amalgam de experiente.

One thought on “Poate intr-o zi…

  1. Pingback: Another Me !?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s