In front of the stage

 

Imi amintesc mereu cum s-au terminat relatiile mele sau cum incepea o cearta. Brusc si mereu eram luata prin surprindere. Ei in spatele scenei, iar eu in fata. Cazand sau cautand un pilon de sustinere am zambit. De ce? Desi o despartire sau o cearta ar trebui sa ma intristeze nu mai arat de ceva vreme slabiciunile mele barbatilor. Prefer sa rad frumos si sa mi se reproseze ca sunt rea si insensibila decat sa le mai ofer barbatilor vreo satisfactie.

 

Totusi dupa primii doi am invatat sa-mi tin echilibrul. As fi ipocrita sa spun ca mi-a fost de la inceput usor. Aveam suflet din plin si fiecaruia i-am daruit ce-a fost mai bun pana am invatat sa tin totul pentru mine. Am plans pana in momentul in care n-am mai avut lacrimi, am suferit pana cand m-a durut sufletul la propriu, am facut din noapte zi si am renuntat la ore de somn in favoarea gandurilor. Astfel a trecut timpul si am devenit ceea ce sunt acum. O femeie care stie cum sa intoarca suficient de bine cuvintele incat sa jigneasca sau sa faca o persoana sa se simta speciala.

 

Din pacate suntem proiectati sa simtim. Butonul ala atat de necesar de on/off pentru sentimente inca nu s-a inventat. Mare pacat. Ne-ar simplifica existenta din plin asa ceva. Bine ca Apple se orienteaza pe iphone, saracii de ei, ar face avere daca ar inventa un gadget ce sa opreasca sau sa amplifice trairile umane.

 

Mereu incerc sa iau totul de la capat, sa nu tradez reactii si sa raman pasiva indiferent de situatie. Uneori imi iese alteori nu, dar imi perfectionez calitatea asta si pentru mine e mai mult decat important.


 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s