Mi-e dor…

Mi-e dor de un el sa fie aici cand totul e gri
Mi-e dor de un el caruia sa-i aduc zambetul pe buze cand vrea sa fie serios
Mi-e dor de un el care sa ma enerveze cand incerc sa zic ceva important
Mi-e dor de un el care sa ma amuze atunci cand nu mi-e bine
Mi-e dor de un el pe a carui mana sa pot dormi seara
Mi-e dor de un el langa care sa pot rade atunci cand as arde mancarea
Mi-e dor de un el langa care sa pot pleca legata la ochi in lume
Mi-e dor de un el langa care sa nu-mi pese de restul
Mi-e dor de un el care sa-mi ocupe gandurile si ziua si noaptea si in orice moment liber
Mi-e dor de un el care sa-mi taie respiratia si sa-mi faca inima sa bata repede de tot
Mi-e dor de un el care sa ma faca sa uit de mine
Mi-e dor sa fiu fericita cum eram la 16 ani, in globul meu de sticla. Eram eu, visand la happy-enduri, la povesti ce ar taia respiratia oricui. Acum privind in urma imi dau seama ca m-am maturizat. N-am avut parte de happy-enduri. Au fost momente frumoase in viata mea, dezamagiri, lacrimi, zambete, fericire, dispret, ironii. Toate astea le-am avut de-a lungul anilor, uneori cu persoane importante, alteori cu necunoscuti pasageri ce si-au facut simtita prezenta cateva ore sau zile. Ideea e ca orice experienta m-a facut sa invat anumite lucruri. Am continuat sa gresesc si o fac si acum. Uneori imi repet greselile. E ciudat ca in principiu noi oamenii ar trebui sa invatam din greseli sa nu le mai repetam. Am incercat sa fac asta, dar uneori imi place sa-mi repet pasii gresiti pentru putinele momente de fericire. A devenit o placere sa speculez momentul si sa-l traiesc ca atare fiind constienta de ce va urma la final. Sentimentele Anumite sentimente nu tin o vesnicie. Totul are un sfarsit. Ideea e ca uneori chiar trebuie sa traim anumite feeling-uri ca sa nu avem impresia ca viata a trecut pe langa noi degeaba. Uneori e bine sa intalnesti un necunoscut dupa doar o zi, doua, trei, sa pleci unde vezi cu ochii, intr-o locatie random, sa iei primul tren la care gasesti un bilet disponibil, sa bei un pahar cand ar trebui sa te abtii, sa razi cand simti ca lacrimile mai au un pic si-ti invadeaza ochii, sa plangi cand tot ce ar trebui sa faci e sa razi.
Rationamentele sunt ok, realismul e ok. Astea sunt doar OK! Viata ar trebui sa fie extraordinara. Cand ajungi dupa multi ani ar trebui sa privesti in urma si sa ai ce povesti. Sa povestesti despre tipul intalnit pe un peron caruia i-ai furat un sarut, sa povestesti despre colegul de facultate la care te-ai uitat tacut un an de zile si care te facea sa-ti pui zeci de intrebari, sa povestesti despre iubirea aia imposibila care ai avut-o prea putin, sa povestesti despre plecarile aleatorii programate in miezul noptii. La un moment dat tot ce ne mai ramane sunt amitirile. Momentele alea de sclipire in care ne-am lasat dusi de val si nu ne-a mai interesat ce se va intampla dupa. Momentele in care am uitat de noi, de imaginea noastra si am dat frau liber dorintelor. Momentele in care tot ce mai ramanea in urma erau doar inimi frante de prea multe emotii, ochi rosii de prea mult plans, zambete curmate de prea multa oboseala. Dar nu! Peste ani nu ne vom aminti finalul. Vor ramane clipele efemere in care ne-am simtit noi, mai fericiti decat ne-am imaginat vreodata ca am putea fi.

One thought on “Mi-e dor…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s