Ce va doriti?

Ca sa evit posturile prea lungi plimbarea de azi va avea un loc diferit pe pagina. Azi am iesit cu mama. Da, chiar cu mama. Nu avem noi o relatie prea stransa, dar de ceva vreme simt ca pot vorbi altfel cu ea. Am facut un drum de 4 ore dus – intors si o stationare undeva dupa primele 2 ore. Am vorbit cu ea, mult si printre altele mi-am dat seama ca sunt foarte nehotarata. Nu neaparat nehotarata cat faptul ca eu nici macar nu stiu ce vreau. Azi sunt intr-un fel si “maine” ma gaseste intoarsa cu 180 de grade dupa cum bate vantul. Damn, I hate this!

Mama, ma intelege intr-o oarecare masura. Stie ca nu sunt omul care sa ma limitez si stie ca mereu imi doresc mai mult si mult mai diferit decat ce reusesc sa obtin. Stie ca sunt impulsiva, stie ca ranesc oameni doar prin cuvinte, stie ca sufar din cauza unor cuvinte, stie ca port o masca bine definita pentru a nu trada emotii, dar ea e singura care stie mai mult sau mai putin ce batalii duc pe interior.Desi mereu am vorbit cu ea ce mi-am dorit profesional nu i-am dezvaluit niciodata ce fel de persoane imi plac sau ce-mi doresc pe plan personal. A fost mereu un rol purtat cu masca potrivita. Cand a fost comedie am ras chiar daca sufletul plangea, cand a fost tragedie am plans desi uneori sufletul radea in hohote si cand a fost drama am stat pasiva la tot ce se petrecea in jurul meu. Niciodata n-am sa pot sa fiu in ton cu momentul. Simt, din plin, dar din ce in ce mai putin si oarecum restrictionata de persoane. Nu mi-am mai vazut adevarata atitudine la lumina de ceva vreme. M-am reinvetat de fiecare data pentru a nu-mi lasa punctele vulnerabile la suprafata.

Ca sa va zic sincer eu una maritata nu ma vad. Nici acum nici peste n ani. Pur si simplu nu sunt genul sa pot trai limitata de altcineva. Nu sunt genul sa pot tine cont de un el si de dorintele ce le-ar avea. Nu stiu sa gandesc sau sa simt pentru doi. Sunt eu si restul. Da nu neg, simt, din plin as spune, dar nu cred ca as putea simti la nesfarsit ceva frumos pentru cineva. Poate pentru ca ma plictisesc repede, poate pentru ca altii nu stiu sa-mi hraneasca creierul sau poate din simplul fapt ca inca nu l-am intalnit pe el, cel care sa reuseasca sa o faca. (No problem, cand l-am intalnit a disparut la fel de repede precum a aparut si culmea a mai lasat si o mare dezordine in urma.)

Am dat atatea admiteri pana la 23 de ani si in fiecare an am vrut altceva incat acum ma gandesc ce naiba vreau eu de fapt. Sa incep cu inceputul. Dupa o polemica purtata cu ai mei intre medicina si jurnalism am ajuns sa dau admitere la ambele. Ce-i drept am trisat la prima si am dat cu moneda la test doar pentru a nu intra.

Urmatorul an a urmat fotografia. Jumatate de an de studiu, un portofoliu bine pus la punct pentru a ma vedea intrata acolo. Am reusit si pana la urma m-am razgandit.

Acum informatica pe care am inceput-o clar dintr-o ambitie. Da, nu neg, ca mi-ar face placere sa-mi dau seama ca pot invata usor si pe partea asta reala, dar nu stiu cat va tine. Am zis clar ca daca nu fac fata renunt si continui pe jurnalism.

Ideea e alta. Si pe plan profesional si pe plan personal tot nemultumita sunt. Imi schimb dorintele si standardele de la o zi la alta. Uneori le ridic prea sus alteori le cobor intr-un asemenea hal incat uit cine sunt.

Eram azi in masina si pur si simplu priveam norii. Simteam cum pur si simplu lor chiar le e bine si nu-i deranjeaza ca-si schimba pozitia dupa cum bate vantul, dar pe mine ma irita felul asta al meu de a fi. Uneori e obositor sa tin pasul cu mine. Azi simt ca pot lua lumea intr-o palma si alteori simt ca sunt doar un fir de nisip batut de vant.

In seara asta am iesit cu A la film. Am ramas deprimata la final din simplul motiv ca mi-am dat seama ca sunt insuportabila uneori chiar si pentru mine. De ce e asa greu uneori sa ne dam seama ce vrem de la viata? Vreau si eu sa fiu un om care sa aiba un plan bine stabilit si nu doar sa-mi scriu planurile pe ciorne care nu se concretizeaza decat in cenusa. Vreau si eu! Ce vreau? Inca incerc sa-mi dau seama.

Voi ce vreti de la viata?

7 thoughts on “Ce va doriti?

  1. Mi-a placut sinceritatea ta. Vreau sa te intreb daca aceste marturisiri publice te ajuta. Eu n-as avea curajul sa ma deschid ca o carte. Niciodata! Tot ce e in mine ramane in mine. Toate framantarile mele mi se par uneori indecente, alteori nejustificate, alteori adieri de vant. Se duc repede, asa cum vin, uit de ele si incerc sa vad partea frumoasa a vietii. Spre exemplu, sanatatea. Apoi tineretea. Frumusetea fizica. Entuziasmul. Luxul de a ne permite, inca, noi si noi inceputuri. Chiar luxul de-a rata, de a da-o in bara, de a face-o lata. Asa ceva nu mai pupam dupa 30 de ani. Incercarile tale profesionale mi se par a fi un semn de sanatate. Probabil ai oroare de mediocritate, de banal, de ideea de linie. Nu-ti poti vedea viata ca pe o linie trasa cu rigla, asa ca trebuie sa iti asumi suisurile si coborasurile din desenul tau biografic. La 23 de ani, eu eram un monument de grandomanie, de “talent”. Nu mai vedem dincolo de lungul nasului. Dincolo de pasiunile mele. A urmat o perioada in care mi-am dat seama ca am gresit, cumva, singura scuza fiind varsta, desigur, si nu rea-vointa: talentul meu devenise un automatism, nu stiam sa fac nimic alteva decat sa imi dau cu parerea, sa inventez metafore, sa interpretez. Or in meseria noastra (daca ai fi un pic mai dispusa sa strangi din dinti, sa tragi de tine, cred ca ai fi un bun jurnalist) asta e sinucidere curata, pentru ca trebuie sa ramai mereu deschis la ceilalti, la lume, la varietate, la schimbare. Am priceput asta abia cand am ajuns intr-o redactie adevarata, cu zeci de calcultaore unde, surpriza!, tacaneau de zor din taste oameni daca nu la fel de talentati, de o mie de ori mai muncitori si mai ambitiosi. Inceraca sa te gandesti serios la urmatoare chestie: ambitia ta, de care nu duci lipsa, te ajuta sau te trage in jos? In ce fel iti activezi aceasta calitate: ca sa continui un drum pana la capat, ca sa te perfectionezi, sau ca sa abandonezi, iar si iar, drumurile incepute, pentru a evita esecul.
    Foarte savuroase mi se par si relatarile tale despre baieti. Iarasi revin la ideea de varsta: nu te mai framanta atat! Toate cautarile tale sunt normale, pentru ca tu insati treci printr-o perioada de formare, ca om. Nu te poti opri intr-o singura gara mai mult de cateva minute, pentru ca trenul merge prea repede si, imi place sa cred, are o destinatie, desi necunoscuta, minunata. Accepta faptul ca deocamdata nu poti avea prea multe raspunsuri, ci doar imensa bogatie a intrebarilor. Accepta cu mandrie suferinta din dragoste, asta arata ca esti vie si autentica in sentimente. Si iubeste-ti parintii. Exact asa cum sunt. E primul pas care te va ajuta sa te iubesti pe tine. Exact asa cum esti si, mai ales, cum iti propui sa devii.

    • Nu stiu cat si cum ma ajuta aceste marturisiri ideea e ca sunt oameni care le citesc, sunt oameni care-si dau cu parerea, sunt oameni care dau sfaturi (si uneori chiar bune) si pot sa-mi dau si eu seama uneori unde gresesc.
      Nu abandonez anumite lucruri, imi place sa cred ca ma reprofilez deoarece ma plictisesc relativ repede.
      p.s. nu credeam niciodata ca tu ai sa citesti vreun post de pe blogul asta. m-ai surprins intr-un mod placut.

    • Eu de exemplu spun numai lucruri bune si adevarate, deci si prin urmare am numai sfaturi bune. Deci normal ca o ajuta, o aduc pe calea cea dreapta, dupa chipul si asemanarea mea. A, dar eu nu ma pot vopsi violet ca de, ce inginer e ala violet in cap?

      Sunt de acord cu cautarile si acceptarea cu stoicism a suferintei in dragoste. E un sfat bun si denota maturitate.

  2. Nasoala asta cu maritisul si limitarea. Singurul om care te-ar limita esti tu, pentru ca te complaci intr-o anumita postura.

    Cat despre reprofilat, ce zici de hidraulica? Nu, nu e vorba de uleiuri, nu asculta prostiile blogărilor. Hidraulica studiaza miscarea fluidelor (de toate formele si culorile). Ce poate fi mai frumos decat ecuatiile Westergaard pentru presiuni hidrodinamice? Glumim cu Arhimede, mai operam cu numarul lui Reynolds, il mai pomenim pe Chezy, ce mai, o nebunie (cum spun bucurestenii)!

  3. Pari a fi un om foarte curajos si sincer chiar daca afirmi ca porti masti in anumite situatii
    Psihologia spune ca un om minte atunci cand nu doreste sa strice echilibrul care exista in jurul său, un copil isi ascunde o fapta pentru care stiu ca o sa-l certe parintii nu pentru ca e mincinos, ci pentru ca ii e frica sa nu piarda armonia/dragostea care o are cu parintii. Toti purtam masti, ascundem sau mintim din aceste motive.
    Mi-a placut faza cu ”ma plictisesc repede” parca as fi eu.
    De copil sufar de boala numita plictiseala. M-am tot analizat si mi-am dat seamna si de ce. Ma entuziasmez foarte repede, reusesc sa inteleg foarte repede despre ce e vorba si dupa ce nu mai am nimic de descoperit ma plictisec, pentru ca nu am rabdarea necesara de a merge pe drumuri lungi si fara noutati sau provocari.
    Eu stiu ce vreau de la 18 ani, dar nu mi-am putut impli visul imediat . Pana la 24 am lucrat in diverse companii si cand nu mai era nimic nou, interesant sau provocator imi dadeam demisia. In 6 ani am lucrat in 11 companii. mi-am dat seama ce este de fapt cu mine pe la 25 . Acum la 28 lucrez pe proiecte, asta inseamna si provocarea de a duce ceva la bun sfarsit si categoric trebuie sa fie un domeniu in care sa cunosc tot timpul oameni noi, nu pentru ca as fi specialist in comunicare, ba din contra sunt impulsiva dar pot spune ca am fost binecuvatata cu norocul de a intalni pe cine trebuie in momentul in care trebuie, poate singurul noroc din viata mea in ciuda altor nesanse ale soartei. Nu sunt un om perfectionist si succesele s-au datorat strict indraznelii dar nu ma plictisesc pentru ca am posibilitatea sa experimentez.

    Doar pentru ca iti lipseste motivarea sau provocarea pentru a face ceva nu trebuie sa fie un motiv de ingrijorare. Nu se stie niciodata de unde sare iepurele🙂 si mai ales cand te astepti mai putin

    • E bine ca ti-ai gasit relativ repede drumul si ti-ai dat seama ce doresti sa faci. Unii mai au de muncit la partea asta. Iar partea cu plictiseala cred ca nimeni nu-si doreste sa fie plictisit si toti vrem ceva nou de fiecare data.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s