No title

Azi am ajuns devreme acasa. Mai devreme decat ar fi trebuit. Evident lipsa mea de ocupatie, de fapt ocupatii am, dar mereu aleg sa fac ceva mai plictisitor decat ar trebui, ma impinge sa fac idiotenii. Am inceput sa-l citesc. Asta se intampla acum vreo 4 ore. Rand cu rand, cuvant dupa cuvant. Imi alergau ochii pe monitor dintr-o parte in alta. Am ajuns la o concluzie: nu-l mai citesc, nu-i vorbesc. Prea multe similaritati undeva la mijloc.

Am amanat sa ma apuc sa-i citesc blogul. Citisem fugitiv cateva posturi. Partea asta cu cititul ar trebui s-o las mai moale un pic. Tot ce reusesti sa faci dupa ce citesti e sa ramai dezamagit de realitate. Revenind la subiect. E o persoana ok, as putea vorbi probabil despre orice cum o faceam cu el. Nu am facut-o. Din lipsa lui de timp sau din a mea.

(Trebuie sa recunosc mereu sunt vulnerabila cand oricine vine si-mi povesteste ceva. Vreau sa fiu acolo prezenta, sa-l ascult, indiferent ce mi-ar spune, sa-i zambesc si la final sa-i ofer tacere sau un sfat in functie de ce-mi spune). Mereu am fost acolo pentru toata lumea chiar si atunci cand lumea nu a avut timp de mine. Mereu am incercat sa fac bine altora pentru ca mi-am facut mie rau.

L-am alungat pe el care ma iubea. Acel el care a facut si imposibilul sa ma aiba inapoi. Acel el care insista intr-un telefon unde nu mai era loc de raspunsuri. Conexiunea era moarta. Un el care a luptat si a facut si imposibilul pentru mine. Un el in care mi-am pierdut increderea. Am preferat pur si simplu sa ma intorc cu spatele si sa plec oricat m-ar fi durut pe mine. Nu am crezut nici cand dupa timp a venit si mi-a spus ca s-a schimbat. Nu am crezut nici atunci cand a demonstrat-o. Din moment ce cineva imi pierde increderea nu mai are nici o sansa sa o mai recupereze.

In noaptea asta il citeam pe el si ma gandeam la ce ai simtit tu. Ma gandeam prin ce ai trecut. Ma gandeam ce a mai ramas din sufletul tau deja chinuit. Imi aminteam cum ai venit cu el in bucati si cum l-am reconstruit impreuna. Mi-am amintit cioburile. Da! Cioburile alea in care m-am taiat de nenumarate ori, pe care le-am slefuit cu mana mea. Dragostea care am pus-o in momentul in care ti-am reconstruit sufletul. Mi-am amintit toate momentele frumoase care le-am avut impreuna cu tine. Mi-am amintit ca iti placea zambetul meu mai mult decat orice. Mi-am amintit ca-mi spuneai mereu ca-ti plac hainele pe care le port. Mi-am amintit cum mereu ma rugai sa imi iau sacoul la mine pentru ca o sa mi se faca frig. Mi-am amintit cum imi alegeam hainele impreuna cu tine. Niciodata nu purtam ce vroiai tu. Stii ce e mai trist? Dupa tine am devenit in timp record femeia perfecta pentru tine. Doar ca nu mai eram a ta. Si tie nu-ti venea sa crezi. Si da. Am calcat peste sufletul tau. Si da acum citind cuvintele lui imi pare rau de ce ti-am facut tie.

 

El, e singurul care mi-a amintit de tine. Si nu vorbind cu mine. E un suflet incarcat de sentimente care nu au avut timp sa se consume. Un om care si-ar dori sa ofere si imposibilul acum pentru ce a avut odata.  Un om care emana dragoste prin toti porii in prezenta ei. (Iti amintesti? Asa erai si tu. Nimeni nu m-a privit cum ma priveai tu. Nu am simtit langa nimeni dragostea cum o simteam atunci cand tu ma luai de mana si nu spuneai nimic.)  

Eram curioasa de ce se ascundea in spatele mastii. Mai bine ma abtin. Mastile uneori sunt facute pentru a ascunde prea multe amintiri, prea multe lacrimi, prea multe zambete. Sunt facute si purtate in momentul in care nu mai esti dispus sa oferi oricui ce ti-a mai ramas. Sunt facute pentru a ascunde puncte slabe, vise distruse si planuri neterminate. Cu toate astea toti am renunta la masca si la doza de sentimente zilnica pentru o persoana careia am fi dispusi sa i le oferim nelimitat. O persoana care sa ne merite din plin si sa ne faca fericiti.

2 thoughts on “No title

  1. twisting and turning the demons inside huh? mda, problema este ca drumul mere mereu numai .. inainte. no turning bag, decat ne putme suci gatul in timp ce picioarele o tin tot iniante, sau ne putem rupe gatul daca nu vedem catre ce ne indraptam in timp ce .. inca ne mai uitam in spate

    • oh ce-mi place gramatica gramatica nocturna. Ce-i drept de obicei trecutul trebuie lasat in spate, dar totusi cati dintre noi nu mai intoarcem capul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s