Vreau sa fiu copil!

In seara asta dupa ce am vorbit cu T imi dau seama ca imi doresc din tot sufletul sa mai fiu un copil. Imi doresc sa mai fiu o fetita mica pentru ca juliturile din genunchi se vindeca mai repede decat inimile frante. Imi doresc din nou sa mai fiu naiva, sa rad la orice nimic, sa cred ca visele vor deveni realitate, sa cred ca nimic nu e imposibil si sa mai cred ca pot primi gratis o cutie de tic tac.

Unde-a plecat naivitatea mea? De ce am ramas femeia asta rece, incapabila sa mai simta si sa mai ofere ceva? Am ramas un suflet gol si acid. Tu imi zambesti sincer si eu rad ironic. Ciudat barbatii uneori isi fac rau singuri. O femeie ca mine li se pare puternica, volubila. Sunt constienta ca atrag priviri daca imi doresc s-o fac (uneori si fara sa-mi doresc asta). Stiu ca sunt dorita si stiu si de cine. Pacat ca nimeni nu stie ce-mi doresc eu, dar nici nu cred ca vreau. Nu-mi doresc sa ma cunoasca ei! Nu vreau sa-mi las la suprafata punctele vulnerabile. In definitiv ei ma plac pentru ca rad mereu, pentru aciditatea mea, pentru usurinta de care dau dovada atunci cand le zic stop intr-o conversatie si ramane stop. Si ma plac pentru ca sunt o partenera buna de conversatie si mai ales o persoana care stie sa dea sfaturi. (ciudat cum sfaturile mele MEREU se aplica la altii, dar INTOTDEAUNA dau gres la mine)

Mai vorbeam cu el uneori si imi zicea anumite lucruri care stiam ca nu sunt adevarate. Zambeam si ma faceam ca-l cred. Era mai simplu sa-l fac pe el sa se simta bine decat sa mai pornesc o cearta. Oare el chiar credea ca eu pot sa cred in ce-mi zice? Nu e singurul care a facut asta.

Refuz sa ma mai cert. Am demnitatea mea si ma respect enorm de mult ca femeie. Prefer sa tac pana cand o va face si cel din fata mea. Refuz sa mai ofer sentimente pentru ca nu mai am ce sentimente sa ofer. Ajung acasa si incerc sa nu cedez. Imi e teama ca nu am sa mai simt, dar si mai rau imi e teama ca am sa simt ce trebuie pentru cine NU trebuie.

Raman in continuare o femeie inteligenta care atrage priviri si zambeste pentru buna impresie care trebuie sa o lase celorlalti. Lacrimile le cunosc doar peretii dormitorului meu. Ei sunt singurii care ma aud cand ajung acasa, cu acelasi suflet golit de sentimente si cu multe regrete in spate. Ei stiu cand am suferit si cand am fost fericita. Ei stiu cand am tresarit la un mesaj primit pe telefon, un mail ce-si facea loc in inbox, sau un apel primit in miez de noapte. Ei stiu cand m-am daruit lui. Ei stiu pasiunea care am pus-o in noptile alea incarcate de sentimente. Ei au vazut ca puneam sentiment si cand aprindeam o lumanare ca sa ramana o lumina difuza. Ei stiu cu cata grija imi alegeam hainele cand ieseam cu el.

Nu mai sunt copila de acum multi ani care iti zambea si care era naiva. Nu mai sunt copila care crede intr-un “te iubesc” oferit prea usor si care nu mai cantareste nimic. Desi am persoane care tin la mine si ma accepta asa cum sunt ceva da cu virgula. Undeva nu e bine. Ori gresesc eu ori gresesc altii. Ce mai conteaza? Virgula aia va ramane acolo si cel mult se va mai muta din cand in cand la stanga sau la dreapta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s