Amintiri, dezamagiri, decizii…

Ei bine m-am apucat de activitati noi. Pe langa faptul ca am inceput eu niste cursuri e de mentionat ca m-am apucat sa joc scrabble online sa mai treaca timpul. Sincer e o chestier chiar relaxanta ca am ce face. Zilnic petrec vreo 2 ore jucandu-ma pana simt ca-mi incepe creierul sa oboseasca.

Azi dupa cursuri am dat o fuga la cafenea sa beau un Green apple. Nu de alta, dar il meritam. Adica totusi am stat 2 ore atenta la un curs. Asta e o performanta si pentru mine. Problema a venit dupa suc cand m-am hotarat ca nu am chef sa vin acasa asa ca am iesit la o plimbare. Ciudat cum unii oameni nu te lasa sa uiti anumite lucruri. Involuntar cu siguranta, dar sunt lucruri care pur si simplu iti arunca in fata trecutul. Iesisem la o plimbare si locul in care persoana cu care eram a oprit masina a fost acelasi in care am fost cu el acum ceva vreme. Cand am vazut ca a oprit exact acolo mi s-a facut rau instant. Stii ce inseamna pur si simplu sa te inunde amintirile? Sa-ti amintesti de ciocolata aia alba cu alune care ti-e nu-ti place sau de ceaiul de mere baut acolo? Sa-ti amintesti de buchetul de lacramioare sau de el cand te privea? Nu stiu cand am sa uit. Nu vreau sa uit. Am trecut peste, am ramas prieteni asta cred ca doar in teorie si merg mai departe, dar amintirile se tin de mine. Doamne nici acum nu pot sa cred ca a oprit acolo. Stiam sincer la momentul respectiv ca probabil nu va mai fi la fel. Avusesem o cearta pe atunci si incercasem sa rezolvam problema. Nu stiam eu pe atunci ca divergentele aveau sa se inmulteasca. Probabil din prea multe greseli repetate, prea mult stres, prea multe incercari s-a ajuns unde s-a ajuns.

Te uiti in fata si vezi doar alternative. Superioare, inferioare ce mai conteaza cum sunt? Vezi optiuni pe care le refuzi cu desavarsire sau care nu te starnesc cu nimic. Sa uiti? Sa astepti? Ce sa faci? Cel mai bine ar fi sa uiti. Ce usor e de zis. Nimicul asta de timp, pentru ca nu pot sa-l numesc altfel a lasat suficiente urme. Momente frumoase, agitate, triste, fericite, momente petrecute cu el, gandindu-ma la el sau pur si simplu momente. Fiecare discutie, fiecare cearta sau moment fericit il tin minte cu lux de amanunte. Asa se intampla mereu, urasc asta. Mi-as dori o memorie mai scurta si o constiinta mai putin existenta. Imi doresc sa nu-mi amintesc de seara cand am iesit impreuna la karaoke noi doi, sau cea in care am iesit cu prietenii mei si ai lui din nou la karaoke, sau de cea in care am fost la un suc in capatul orasului, sau de seara in care trebuia sa ramanem la Lautrec, dar nu am mai ramas. Mi-as dori sa nu-mi amintesc de ziua cand am fost in padure, sau de cea de la gratar, sau de seara cand ne-am impacat dupa prima despartire. Mi-as dori sa nu-mi mai amintesc nimic, dar din pacate amintirile iti dicteaza existenta. Te lovesc de parca iti fac in ciuda, de parca el ti-ar fi aratat ceva si la sfarsit ti-ar fi spus: “Vezi toate astea? Le simti? Nu vor putea fi niciodata ale tale.”

Stai si te intrebi cum se simte el. La cat suferi tu, tot la el te gandesti. Desi ti-a zis ca veti ramane prieteni tu stii in sufletul tau ca nu se va intampla asta. Poti sa nu dai semn cu lunile si cu siguranta nu o va face nici el. Prietenilor le pasa de tine, te suna sa vada daca esti bine, te suna sa va vedeti. Stii si tu cum e… Mai ales in ultima perioada in care esti sunata cam de toata lumea mai putin de el. Stiu foarte bine. Ai vrea sa ramaneti macar prieteni, dar trezeste-te la realitate! Nu poti ramane prietena cu cineva care nu isi doreste asta. Stii ca ti-a zis ca nu vrea sa vorbiti zilnic. Pai nu e clar ca nu vrea sa vorbiti deloc si totul e o politete tacuta? Te intrebi cu ce ai gresit? Ca l-ai facut cineva in ochii tai si l-ai urcat undeva sus. Ti-ai pus sufletul in palmele lui sperand sa nu-l raneasca si avand totala incredere ca nu o va face. Surpriza! A facut-o! De 2 ori nu o data. Nu mai pui la socoteala si a3a oara cand a propus sa ramaneti prieteni desi nu face nimic sa-ti demonstreze ca-ti e prieten. Ce mai vrei acum? Te-ai luptat, ai sperat, ai incercat, dar ai facut-o singura fara nici o sustinere din partea lui. Ai dat tot pentru nimic asa cum ti-au dictat sentimentele. Ai crezut intr-o iluzie care nu era a ta. Gandurile lui nu erau langa tine, sufletul lui nu a fost nici o secunda aproape de tine si nici macar mintea lui…  A asteptat cuminte sa te saturi, sa cedezi si sa-ti dai seama ca nu are rost. Stiu ti-e ciuda ca nu a terminat-o el. In fond el vroia asta, nu tu. Si la final tot tu a trebuit sa iei cuvantul pentru ca el pur si simplu nu a facut-o.

Stiu ca pana la urma ti-ai fi dorit sa ramai macar prietena cu el. In fond iti placea cum se purta. Ei bine nu se poate. Intelege. Ai vazut asta acum.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s