Te saruta sau nu dupa oral? Semnificatii

Ce înseamnă când te sărută după ce i-ai făcu sex oral:

•    Dacă tu ești cea care a inițiat sărutul imediat după ce i-ai făcut sex oral, iar el ți-a răspuns cu un sărut cuminte, înseamnă că nu se dă în vânt după propriul său gust. Deși senzația este neplăcută, se simte dator să îți mulțumească astfel.

•    În cazul în care tu inițiezi sărutul, iar el îți răspunde cu pasiune, poate însemna că spera să mai zăbovești puțin asupra zonei sale intime după orgasm, dar îți este foarte recunoscător pentru tot ce s-a întâmplat.

•    Dacă el inițiază sărutul după ce i-ai făcut sex oral, vezi dacă a avut sau nu orgasm. În cazul în care a ejaculat, iar acum se îndreaptă spre tine să te sărute, practic, îți transmite că l-ai făcut foarte fericit și că îți este recunoscător. Acest gest denotă că nu are inhibiții legate de propria sexualitate și vede sărutul ca pe o intimitate firească, chiar dacă tocmai i-ai făcut sex oral.

•    Mai apoi, dacă nu a avut orgasm și dintr-odată te oprește și te sărută, atunci iubitul tău ori nu se simte bine și preferă să încercați altceva, ori se simte prea bine! În al doilea caz, probabil nu vrea să ejaculeze în timp ce tu îi faci sex oral, ori vrea să treacă la… felul principal.

•    Uneori motivul pentru care te sărută are legătură doar cu el. Poate fi vorba tocmai de curiozitatea de a vedea ce gust are zona sa intimă. Să te sărute după sex oral reprezintă oportunitatea perfectă, mai ales dacă se jenează că are astfel de curiozități.

•    Nu în ultimul rând, îl poate incita să te întrerupă din partida de sex oral pentru a te săruta. Dacă are această fantezie, plăcerea este mai ales fizică, nu emoțională.

Ce înseamnă când nu te sărută după ce i-ai făcut sex oral:

•    Mulți bărbați consideră că sărutul după sex oral trebuie practicat doar cu femeia iubită. Este o dualitate controversată: atunci când domnii nu investesc sentimente în relația respectivă, consideră că femeia se compromite făcând sex oral. Din momentul în care încep să simtă ceva pentru parteneră, brusc văd sexul oral ca pe un cadou și vor să își manifeste recunoștința… inclusiv sărutând-o pe cea care îl oferă.

•    Faptul că nu te sărută, nu înseamnă automat că nu se implică în relația cu tine. Varianta nu se aplică, mai ales dacă iubitul tău adoră să îți facă și el ție sex oral. În acest caz, te respectă și vrea să te facă fericită, dar are o inhibiție legată de gustul său, așa că n-ar trebui să iei personal alegerea lui de a nu te săruta după ce îi faci sex oral.

•    Mai trebuie să știi că unii bărbați văd sărutul după sex oral, mai ales dacă s-a petrecut și ejacularea, ca pe un gest izvorât din anumite tente homosexuale.

•    Nu în ultimul rând, dacă uneori te sărută, iar alteori nu, ia în considerare un fapt tipic masculin: bărbații abia mai pot ține ochii deschiși după ce au avut orgasm. Așa s-ar explica de ce iubitul tău sforăie înainte ca tu să îți primești sărutul de noapte bună!

2 thoughts on “Te saruta sau nu dupa oral? Semnificatii

  1. Sincronizarile nu sunt deloc usoare. Dar intotdeauna si mai ales cand nu atingem sincronzarea, sarutul care omogenizeaza secretiile atator glande aduse in culmea functiilor lor nu lipseste. Sarutul este bucuria de a continua, de a reincepe imediat sau nu foarte tarziu.

  2. Chiar sunt de accord cu majoritatea chestiilor scrise aici, desi unele chestii sunt aberante de genul “Mai trebuie să știi că unii bărbați văd sărutul după sex oral, mai ales dacă s-a petrecut și ejacularea, ca pe un gest izvorât din anumite tente homosexuale.” restul sunt adevarate si mi se aplica si mie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s