Partea 1

Nu stiu daca va mai exista o continuare… Dar sper sa imi revina inspiratia🙂

Clipele au inceput sa planga dezamagite. S-au intalnit amandoi. Pentru ea, el era un urias si pentru el era ea o fata uratica si fara prea mult stil. Au stat de vorba vreo 10 minute incercand sa inchege o conversatie simpla, banala, fara a-si dori altceva nici unul din ei.

–          Doamne ce mare e! Nu pot sa cred ca m-am intalnit cu el. Parea mai dragut in poze, isi spunea ea in gandul ei.

–          E total lipsita de stil si cam uratica. Doamne si ce forme proeminente, oare nu stie ca ar trebui sa arate mai bine?

Cam astea erau gandurile lor si tot fumand tigara dupa tigara asteptau plecarea trenului tot mai repede din dorinta de a scapa unul de celalalt.

–          Hai sa te ajut sa-ti urci geanta in tren.

–          Bine, hai sa urcam.

Doamne ce seaca era conversatia lor, ma plictiseste si pe mine. Mi-as fi dorit sa va povestesc ceva mai complicat, dar ei sunt aceste 2 personaje principale. Doi oameni simpli, fara prea multe idei, care isi saruta obrazul inainte de plecarea trenului. El o sarutase in coltul gurii, ea urca in tren oarecum mirata si cu o anumita senzatie in suflet.

Colegii de compartiment erau sau mai bine spus nu era interesanti cu nimic asa ca tot ce putea face ea era sa vorbeasca cu el prin mesaje. Unul dupa altul, ore in sir asteptand sa ajunga acasa si gandindu-se la uriasul ei.  Trenul isi canta propriul cantec de pe sine: “te duc te-aduc”. O melodie draga ei, de aia ii si placea sa mearga cu trenul. Se mai uita pe geam asteptand sa mearga ceasul cu pasi repezi, dar degeaba. Era noapte, era intuneric si tot ce putea face era sa ghiceasca ce se afla de cealalta parte a ferestrei. El mai trimitea cate un mesaj, ea ii raspundea din ce in ce mai plictisita si adormita.

Dimineata isi facea simtita prezenta, la fel si oboseala clar vizibila pe fata ei ingreunata de atatea amintiri neplacute. Un suflet chinuit, alungat dintr-o parte in alta care nu isi dorea decat sa iasa la suprafata si sa incerce sa continuu sa reuseasca sa faca ceva remarcabil.

Invarti cheia in usa. Nu era nimeni sa ii spuna ce bine ca ai venit acasa. Pe nimeni nu interesa cum se simte ea, unde e, ce face sau daca mai traieste. Se intinse in pat si adormi repede cu gandul la el, uriasul ei.

–          Buna ai ajuns acasa?

–          Da dimineata, dar inca sunt obosita de pe drum si cred ca am sa ma intorc la somn.

–          Mai stai un pic sa mai vorbim…

–          Sa vorbim? Mai tarziu.

Stia el ce stia. Era o fata insensibila, egoista pe care nu o interesa decat propria persoana. Si-ar fi dorit sa fi fost altfel cu totul. De ce era asa cu nasul pe sus? Frumoasa nu era, o inteligenta sclipitoare nu avea, nu era realizata profesional si totusi era asa inabordabila. Intr-un fel lui ii placea acest lucru si il atragea. Avea ea acel ceva care atrage si respinge deasemeni.

Zilele se scurgeau una dupa alta, ei vorbeau ore in sir desi distanta nu le permitea sa se vada niciodata.

-Trebuie sa vorbim ceva ii spuse el.

-Pai am un pic de treaba. Las-o pe mai tarziu.

-Bine atunci, cauta-ma cand ai 10 minute disponibile.

-Si daca nu am?

-Ei bine, atunci nu ma mai cauta. Lasa-ma in pace. M-am saturat de fitele tale si plus de asta nici nu-mi place. Mereu esti cu nasul pe sus. Sa nu mai aud de tine.

– Bine am sa incerc sa fac asta. Mi-a parut bine de cunostinta chiar aveam nevoie de cineva sa-mi umple timpul liber. Ai fost bun cat ai fost. De acuma gasesc eu pe altcineva sa te substituie.

Ce vorbe aruncate in vant. Ea se intinse in pat un pic nervoasa gandindu-se la ce ii spuse lui. Se simtea vinovata intr-o oarecare masura.

-Oare de ce ma simt asa? In fond pentru asta am vorbit cu el nu? Doamne ce toanta sunt ma intreb niste lucruri care sunt evidente. De ce fac asta? A fost umplutura timpului meu liber si atat. Of, dar ce dragut era in seara aia pe peron. Doamne si era si inalt. Ce-I drept nu ar strica sa mai dea cateva kilograme jos, dar tot dragut ramane. Pare chiar interesant cu ochelarii aia pe nas. Zici ca-l fac mai inteligent. Taci o data! E doar un moft de-al tau care va trece dupa doua zile. Ce doua zile? Doamne am innebunit ! Vorbesc singura din nou. Mai bine as vedea un film

– Doamne ce insensibila e. Auzi la ea umplutura timpului ei liber. Las’ ca vede ea umplutura de timp liber. Ii arat eu ei de ce sunt in stare. O sa regrete ce a scos pe gura in seara asta. Da cine se crede scarba asta de-mi zice mie asa ceva? Se crede vreo printesa? Trebuie sa recunosc e interesanta si ma atrage, dar eu nu sunt jucaria ei. Lasa ca mai vedem noi care pe care.

S-au scurs cateva zile si ei nu vorbisera deloc. Ea se gandea la el destul de mult, el la ea mai putin si totusi avea anumite remuscari pentru cuvintele care I le adresase. Totusi el fusese alaturi de ea cand altii nu.

-Buna…

-Ce vrei?

-Pai stii eu ma gandeam sa-mi cer scuze. Nu am vrut sa spun ce am spus.

-Bineinteles ca ai vrut. Altfel nu o spuneai. In cazul in care nu stiai tu ai vorbit, nu te-a fortat nimeni sa scoti pe gura cuvintele alea.

-Daca vrei putem sa mai vorbim ocazional.

-Pai stii de cateva zile ma gandesc mai des la tine si cred ca imi place de tine.

-Serios?

-Pai nu e ceva intentionat, pur si simplu asta simt.

-Si eu ma gandesc la tine… chiar nu am intentionat sa te jignesc pentru ca si tu imi placi mie.

-Cred ca ar fi cazul sa mergi la somn bebe. Cred ca esti obosita.

-Bine atunci, mai vorbim maine daca e… noapte buna.

2 thoughts on “Partea 1

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s